Cod TVA Intracomunitar – tot ce trebuie să știi
Acasă » Contabilitate & legislație pe limba ta » Cod TVA Intracomunitar – tot ce trebuie să știi
|

Cod TVA Intracomunitar – tot ce trebuie să știi

1. Ce este un cod TVA intracomunitar?

2. Când ai nevoie de un cod TVA intracomunitar?

3. Cum se obține codul intracomunitar de TVA?

1. Ce este codul intracomunitar de TVA?

Codul intracomunitar (special) de TVA este un cod care se folosește de către firmele (PFA sau SRL) care nu sunt înregistrare în scopuri de TVA în România – altfel spus, de firmele neplătitoare de TVA. Acest cod este necesar pentru a putea colabora cu firme din Uniunea Europeană.

IMPORTANT: Obținerea unui cod TVA intracomunitar nu este echivalentă cu înregistrarea în scopuri de TVA în România. Practiv, firma va continua să fie neplătitoare de TVA (deci nu va emite facturi cu TVA și nu își va deduce TVA din achiziții). Codul de TVA intracomunitar va fi folosit doar în relație cu alte firme din spațiul intracomunitar.

2. Când ai nevoie de un cod TVA intracomunitar?

Exemplul 1: Atunci când dorești să achiziționezi servicii de la firme din străinătate

În categoria servicii intră toate serviciile prestate de firme care care au sediul în altă țară, UE sau non-UE (servicii cum ar fi: servicii de hosting, reclame de la platforme precum Google sau Facebook, aplicații, abonamente sau soft-uri necesare în desfășurarea activității, etc.).

Acestor colaboratori va trebui să le comunici codul intracomunitar de TVA, care se va regăsi pe facturile emise către firma ta. Facturile nu vor conține TVA, însă la valoarea facturii va trebui să calculezi TVA-ul aferent, în valoare de 19%, să îl declari și să îl plătești în România.

Exemplul 2: Atunci când dorești să prestezi servicii firmelor din străinătate

Dacă tu ești cel care prestează servicii unei firme cu sediul în altă țară, atunci pe facturile emise partenerului străin, va trebui să treci codul de TVA intracomunitar în loc de CUI. De asemenea, vei solicita clientului să îți comunice un cod TVA valabil. Factura emisă de tine va fi fără TVA, însă clientul va plăti ulterior TVA-ul aferent în țara unde își are sediul, dacă este cazul.

Exemplul 3: Atunci când achiziționezi produse de la furnizori din UE iar valoarea achizițiilor a depășit 10.000 Euro

Atunci când valoarea produselor achiziționate depășește 10.000 Euro, în mod obligatoriu va trebui să comunici furnizorului/furnizorilor un cod TVA intracomunitar. Aceștia îți vor factura fără TVA însă, la fel ca la servicii, TVA-ul aferent va trebui declarat și plătit în România.

Exemplul 4: Atunci când achiziționezi produse de la furnizori din UE iar valoarea achizițiilor nu a depășit 10.000 Euro

Chiar dacă valoarea achizițiilor intracomunitare nu depășește 10.000 euro, poți opta pentru obținerea codului intracomunitar de TVA și plata TVA-ului în România, însă nu ești obligat să faci acest lucru. Practic, plata TVA în România în cazul în care valoarea achizițiilor nu depășește 10.000 euro este avantajoasă în cazul în care țara de achiziție are o cotă de TVA mai mare de 19%, cota din România.

3. Cum se obține codul intracomunitar de TVA?

Certificatul de înregistrare în scopuri TVA intracomunitar și Codul TVA intracomunitar se obțin prin depunerea la ANAF, prin intermediul SPV, a declarației 700, împreună cu o copie după certificatul de înregistrare (CUI-ul fimei). În unele cazuri, se solicită și depunerea unor documente suplimentare, precum ultima balanță (în cazul firmelor cu istoric) sau a unui memoriu justificativ.

Important de știut este faptul că documentele se depun prin intermediul SPV, cu semnătură electronică. Declarația 700 este o declarație electronică (formular PDF inteligent) care, pentru a fi validată trebuie semnată electronic. Astfel, pentru a putea aplica pentru obținerea codului de TVA intracomunitar este necesar să ai semnătură electronică și acces în SPV pe CUI-ul firmei. Dacă ai un contabil care se ocupă de evidența contabilă lunară, acesta se poate ocupa de obținerea codului de TVA intracomunitar pentru tine, în baza semnăturii sale electronice și a împuternicirii pe care i-ai făcut-o pentru accesul în SPV și depunerea declarațiilor pentru firma ta.

Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA intracomunitar se eliberează în decurs de câteva zile lucrătoare și se ridică de către administrator/titular PFA sau de către o persoană împuternicită de acesta, de la oficiul ANAF de care aparține firma.

Articole similare