Asociat unic în mai multe firme: Când este util să ai mai multe SRL-uri?
Te tentează ideea de a-ți face un portofoliu de afaceri? Poți oricând să înființezi un SRL și un PFA, sau chiar mai multe SRL-uri. Mai jos îți explicăm când merită să separi activitatea pe mai multe firme și la ce să fii atent.
Drept reminder, înainte de toate, trebuie să știi că, până la data de 5 iulie 2020 nu era posibil să ai mai multe firme în care să fii asociat unic. În urma modificărilor aduse de legea 102/2020, poți să fii asociat unic în mai multe firme de tip SRL și de asemenea, un SRL poate avea ca asociat unic o altă SRL (alcătuită dintr-o singură persoană).
Chiar dacă poți avea mai multe SRL-uri, regimul micro nu se „multiplică” automat. Dacă deții peste 25% în mai multe firme care ar îndeplini condițiile de micro, legislația te obligă să alegi o singură firmă care rămâne micro (restul vor fi, de regulă, la impozit pe profit).
Cuprins
- Când este util să ai mai multe SRL-uri?
- 1. Vrei să desfășori mai multe activități
- 2. Vrei să optimizezi fiscal, dar legal și fără surprize
- 3. Vrei să rămâi neplătitor de TVA
- 4. Ai nevoie de mai mult numerar (și vrei să respecți plafoanele)
- 5. Mai multe oportunități
- 6. Vrei să împarți activitatea pe centre de profit și de cost
- 7. Vrei să separi riscurile (și să dormi mai liniștit)
- 8. Vrei parteneri / investitori sau vrei să vinzi mai ușor o linie de business
- Când NU merită să ai mai multe SRL-uri
Când este util să ai mai multe SRL-uri?
SRL-ul este o formă juridică potrivită pentru orice business, indiferent de mărime sau domeniul de activitate. De altfel, printre beneficiile unui SRL amintim următoarele:
- înființare rapidă
- ușor de administrat
- permite mai multe coduri CAEN (fără necesitatea de a avea experiență sau studii în domeniu)
- permite să ai oricât de mulți angajați
- ai posibilitatea de accesa finanțări
- și chiar de a face un leasing.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile multiple pe care le ai cu un SRL. Acum să discutăm însă despre utilitatea de a avea nu doar unul, ci mai multe SRL-uri. Așadar, iată când este util să ai mai multe SRL-uri:
1. Vrei să desfășori mai multe activități
SRL-ul îți permite să desfășori activitate pe mai multe coduri CAEN, însă sunt anumite situații în care este bine ca activitățile să fie separate pe firme:
- activități cu profil de risc diferit (ex: producție vs servicii)
- linii de business complet diferite (ex: e-commerce vs consultanță)
- branduri distincte (când nu vrei să amesteci percepția publică)
În plus, separarea te ajută să ai o imagine mai clară pe profitabilitate și să eviți „amestecul” de costuri.
2. Vrei să optimizezi fiscal, dar legal și fără surprize
Aici merită să fim foarte practici:
- Micro în 2026: cota este 1%.
- Plafonul de venituri pentru micro scade la 100.000 euro (echivalent în lei), iar verificarea se face cumulat în an, cu reguli care pot lua în calcul și legăturile între firme.
- Dacă ai firme „legate” (dețineri/ control), plafonul se poate verifica ținând cont de venituri cumulate (în funcție de situație).
- Dacă deții peste 25% în mai multe firme eligibile, trebuie să alegi o singură micro.
Când are sens în practică?
- Ții o firmă operațională (care facturează clienți) și o firmă separată pentru investiții/active/holding (ex: IP, echipamente, participații), ca să nu încarci operaționalul.
- Ții separat activitatea cu marjă mică de cea cu marjă mare, ca să înțelegi profitabilitatea reală și să nu te încurci în costuri.
3. Vrei să rămâi neplătitor de TVA
Statutul de neplătitor de TVA te ajută atunci când ești la început și nu îți permiți să adaugi TVA la costul produsului sau serviciului tău, dar și în relațiile cu partenerii comerciali.
Este adevărat că anumite firme preferă să lucreze cu plătitori de TVA ca să își deducă din taxa pe care o au ei de plătit, însă alții preferă firmele neplătitoare de TVA, pentru că și ei la rândul lor sunt neplătitori și este mai simplu din punct de vedere al administrării contabilității.
Reamintim avantajele menținerii firmei ca neplătitoare de TVA:
- taxe mai mici dacă ești micro și nu ai un volum mare de cheltuieli
- scapi de stresul depunerii declarațiilor pentru TVA
- dar și de obligația plății de TVA la bugetul de stat
- se reduce costul serviciilor de contabilitate
- poți să reduci prețul față de concurență (care poate sunt plătitori de TVA) și astfel să obții un avantaj pe piață
Desigur, te poate ajuta să ai o firmă plătitoare de TVA, și altele neplătitoare, pentru a maximiza oportunitățile de business și pentru a oferi astfel partenerilor de business posibilitatea de a alege modul de facturare.
Dar să separi artificial aceeași activitate doar ca să „fugi” de TVA poate deveni riscant în practică (mai ales dacă firmele au aceiași oameni, aceiași clienți, aceleași resurse și o separare doar pe hârtie). Recomandarea sănătoasă e să ai motive de business reale, nu doar fiscale.
4. Ai nevoie de mai mult numerar (și vrei să respecți plafoanele)
Conform Legii nr. 70/2015, numerarul din casieria unei firme nu poate depăși 50.000 lei la finalul fiecărei zile (cu excepții pentru anumite tipuri de magazine). Ce depășește plafonul trebuie, în principiu, depus în conturi bancare în termenul prevăzut de lege.
Asta înseamnă că nu poți dispune de cash decât în această limită. Cum poți mări această sumă? Cu mai multe firme. Dar trebuie să ții cont că:
- Banii din casieria unei firme
- pot fi folosiți strict pentru firma respectivă
- trebuie să existe nu doar scriptic (în acte), ci și faptic (să îi poți arăta în cazul unui control).
- Pentru sumele care depășesc plafonul de 50.000 de lei se plătesc amenzi de 25% din suma care depășește plafonul legal.
- În cazul în care banii există scriptic, dar nu și faptic, se consideră minus de inventar și în cazul unui control pot fi impozitați prin aplicarea procentului de 10% (venituri din alte surse) și a unei amenzi.
De reținut: persoanele juridice au obligația să dețină cel puțin un cont de plăți (în România sau la Trezorerie), inclusiv pe durata desfășurării activității.
5. Mai multe oportunități
Mai multe firme înseamnă negreșit mai multe oportunități:
- de succes
- de finanțare
- de expunere
Cu mai multe firme ai mai multe șanse să reușești. Se spune că pentru a avea un business de succes trebuie să eșuezi în nouă afaceri. Dacă pornim de la această idee, atunci dacă deții mai multe firme este posibil să îți maximizezi șansele de reușită. Astfel, poți testa mai multe domenii, mai multe idei, mai multe direcții.
Cu mai multe firme ai mai multe șanse să obții finanțări. De multe ori, pentru a extinde activitatea ai nevoie să suplimentezi cu finanțări externe. Intră aici:
- fonduri de la investitori
- credite bancare
- și fonduri nerambursabile.
Dacă ai mai multe firme, poți atrage mai multe fonduri, care însumează mai mult decât suma pe care ai putea să o obții cu o singură societate.
Tot aici am putea să adăugăm și posibilitatea de a obține un leasing. Conform legislației, poți achiziționa active (mașini) pe firmă, iar o modalitate de a le plăti este prin obținerea unui leasing. Mai multe firme înseamnă posibilitatea de a încheia mai multe contracte de leasing, și deci de a achiziționa mai multe mașini.
6. Vrei să împarți activitatea pe centre de profit și de cost
Este util să împarți activitatea pe centre de profit și de cost, deoarece în acest fel ai o evidență clară a surselor de câștig și a pierderilor.
Atunci când ne referim la împărțirea pe centre de cost și de profit în cadrul unei firme, facem de fapt referire la împărțirea firmei pe mai multe centre de gestiune/departamente. Altfel, o variantă mai eficientă și rapidă ar fi distribuirea acestor departamente/centre de gestiune pe mai multe firme, cu CAEN-uri diferite.
Astfel, poți să ai pe firme diferite:
- dezvoltare de soft
- consultanță
- marketing și vânzări etc.
7. Vrei să separi riscurile (și să dormi mai liniștit)
Asta e unul dintre cele mai solide motive „de business”:
- dacă ai o activitate cu risc (garanții, retururi, litigii, proiecte mari), nu vrei să tragă în jos toată compania
- separi contractele și expunerea juridică
8. Vrei parteneri / investitori sau vrei să vinzi mai ușor o linie de business
Dacă ai un singur SRL „cu de toate”, e greu să vinzi doar o parte din el. Dacă ai firme separate:
- poți vinde părți sociale dintr-o firmă care conține doar linia respectivă
- poți aduce investitori într-o firmă fără să le dai acces la tot ce ai în celelalte
Când NU merită să ai mai multe SRL-uri
Pe scurt: când costul de administrare și riscul de „încurcare” depășesc beneficiile. La fiecare SRL în plus apar:
- contabilitate, documente, cont bancar, politici interne
- raportări și digitalizare (ex: SAF-T/D406 – extinderea obligației a început pentru contribuabilii mici din 2025)
- e-Factura: termenul de transmitere a fost ajustat în timp, iar acum e 5 zile lucrătoare pentru transmitere (în funcție de categoria operațiunii și de forma legală aplicabilă).
Și, foarte important: dacă firmele fac tranzacții între ele (servicii, împrumuturi, închirieri), ai nevoie de contracte, justificări și prețuri de piață, ca să eviți riscuri la controale.
Acestea sunt principalele beneficii de care te poți bucura dacă înființezi mai multe SRL-uri, cu atât mai mult dacă acestea sunt microîntreprinderi. Tot ce îți rămâne să faci este o analiză a obiectivelor și a activităților vizate, și să stabilești dacă și cum ți-ai putea maximiza oportunitățile de business având mai multe firme în loc de una singură.
Da, fiecare firmă (persoană impozabilă distinctă) își urmărește plafonul. Plafonul național de scutire este 395.000 lei. Recomandat: să existe separare reală de business, nu doar pe hârtie.
În practică, sunt situații în care firmele sunt considerate legate (ex: dețineri/control), iar unele plafoane și condiții se pot analiza cu efecte cumulate.