coduri caen horeca
Acasă » Contabilitate & legislație pe limba ta » Coduri CAEN în HORECA: cum le alegi pe cele potrivite și de ce autorizații ai nevoie

Coduri CAEN în HORECA: cum le alegi pe cele potrivite și de ce autorizații ai nevoie

Cu o experiență de peste 10 ani în content, marketing, tehnologie și digitalizare, transform zona de business din România într-un peisaj ușor accesibil tuturor antreprenorilor.

Verifică-ți gratuit codurile CAEN

Vrei să vezi dacă ai toate codurile CAEN actualizate la Rev. 3? Verifică-le 100% gratuit, direct pe datele oficiale de la Registrul Comerțului, doar cu CUI-ul firmei tale. Totul gata în câteva secunde!

Verifică acum
Termen limită: 25 septembrie!

Vrei să-ți deschizi propriul business în HORECA? Indiferent că vorbim despre un restaurant, o cafenea, o firmă de catering sau o pensiune, unul dintre primele lucruri de care trebuie să ții cont e codul (sau codurile) CAEN potrivite pentru activitatea pe care vrei să o desfășori.

La fel de mult contează însă și autorizațiile pe care trebuie să le obții după înregistrarea firmei. Citește în continuare și află cum să alegi codul CAEN potrivit, câte poți avea în funcție de forma juridică și ce autorizații speciale îți mai trebuie ca să funcționezi legal.

Ce e mai potrivit pentru HORECA, PFA sau SRL?

Poți să înființezi un PFA dacă:

  • faci catering pe cont propriu, la scară mică, sau administrezi singur o afacere foarte simplă (de exemplu, un stand de street-food)
  • ai deja experiență sau calificare în domeniu
  • NU ai nevoie de o echipă mare (PFA nu poate depăși oricum 3 angajați)
  • NU vrei să te asociezi cu alte persoane

Poți să înființezi un SRL dacă:

  • deschizi un restaurant, bar sau cafenea cu spațiu fizic și program de funcționare
  • ai nevoie de mai mulți angajați (bucătari, ospătari, ajutoare de bucătărie)
  • vrei să te asociezi cu alte persoane sau să atragi investitori
  • vrei să te extinzi (mai multe locații, franciză)

Dacă vrei să deschizi o afacere HORECA cu locație fizică și program zilnic, alegerea firească e SRL-ul. Dar, în funcție de ce vrei să faci și de cum îți desfășori activitatea, și PFA-ul poate avea sens în anumite situații. Ca să-ți fie și mai clare diferențele, costurile și taxele dintre PFA și SRL, aruncă un ochi pe ghidul nostru complet.

Câte coduri CAEN poți avea în funcție de forma de organizare?

La fel ca în multe alte domenii, se aplică regulile generale:

  • Dacă alegi un SRL, poți avea oricâte coduri CAEN dorești, fără să dovedești studii sau experiență la nivelul firmei.
  • Dacă alegi un PFA, ai maximum 5 coduri CAEN, iar pentru fiecare trebuie să faci dovada studiilor sau a experienței relevante.

Indiferent de forma aleasă, ai un cod CAEN principal și restul secundare. Toate codurile trebuie autorizate la sediu, la un punct de lucru și/sau la terți (poți avea autorizare pe mai multe dintre aceste variante simultan, nu doar pe una singură). De exemplu, dacă ai o rulotă mobilă sau dacă îți desfășori activitatea și la festivaluri, vei avea nevoie de autorizare și la terți.

De ce coduri CAEN ai nevoie pentru HORECA?

Codurile CAEN pentru HORECA le găsești în Secțiunea I din nomenclator, Hoteluri și Restaurante. Diviziunea 56 acoperă restaurantele, barurile și cateringul, iar secțiunea 55, serviciile de cazare.

561 – Restaurante

  • 5611 – Restaurante
  • 5612 – Activităţi ale unităţilor mobile de alimentaţie

562 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente şi alte servicii de alimentaţie

  • 5621 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente
  • 5622 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.

563 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor

  • 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor

564 – Intermedieri pentru servicii de alimentaţie şi de servire a băuturilor

  • 5640 – Intermedieri pentru servicii de alimentaţie şi de servire a băuturilor

551 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare

  • 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare

552 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată

  • 5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată

553 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere

  • 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere

554 – Intermedieri pentru servicii de cazare

  • 5540 – Intermedieri pentru servicii de cazare

559 – Alte servicii de cazare

  • 5590 – Alte servicii de cazare

De reținut: vechiul cod 5610 (Restaurante) s-a împărțit în două coduri noi: 5611 pentru restaurantele cu locație fixă și 5612 pentru servirea mobilă. Dacă firma ta avea 5610 pe vechea clasificare și faci parte din valul tot mai mare de food truck-uri sau standuri mobile, verifică explicit care variantă Rev. 3 ți se potrivește.

Iar dacă vinzi și produse ambalate (băuturi la sticlă, dulciuri, produse de băcănie) pe lângă meniul propriu-zis, ai nevoie și de un cod secundar de comerț cu amănuntul.

Pentru cazări, vechiul cod 5520 a rămas același și în Rev. 3, însă trebuie să ții cont de câteva praguri:

  • Peste 7 camere: ești obligat să ai o formă juridică înregistrată (SRL/PFA/II); sub acest prag mai poți opera ca persoană fizică, în anumite condiții.
  • Peste 8 camere sau 16 locuri de cazare: ai nevoie de aviz și autorizare ISU.
  • Dacă servești masa: ai nevoie de înregistrare DSVSA, indiferent de câte camere ai.
  • Clasificarea turistică (stele pentru cabane/vile, margarete pentru pensiuni): este eliberată de autoritatea centrală de turism și e obligatorie pentru orice structură de cazare.

Există și o excepție: dacă pensiunea ta e deja clasificată, servești masa exclusiv turiștilor cazați și nu depășești 40 de locuri la masă, nu ai nevoie de o clasificare separată ca unitate de alimentație publică. În schimb, dacă vrei să primești și alți clienți la restaurantul pensiunii, ai nevoie de o clasificare distinctă pentru partea de alimentație publică (separat de cea de cazare).

Ai nevoie de autorizații speciale pentru HORECA?

În general, da. Când vine vorba de autorizații, HORECA seamănă cu construcțiile sau cu domeniul medical: pe lângă înregistrarea la ONRC, ai nevoie de o serie de avize și autorizații. De cele mai multe ori, trebuie să le obții în ordinea asta:

  1. Înregistrarea sanitară veterinară (DSVSA): dacă manipulezi, prepari sau servești alimente, indiferent de mărime, ești obligat să o ai. Documentația include planul spațiului cu fluxul tehnologic, proceduri HACCP și lista furnizorilor. După depunere, DSVSA vine în control la fața locului, iar dacă totul e în regulă, îți emite autorizația în termen de 30 de zile.
  2. Sistemul HACCP: nu e un document pe care să-l depui o singură dată la înființare, ci un sistem de proceduri de siguranță alimentară. Ești obligat să-l implementezi și să-l menții activ.
  3. Avizul sau autorizația ISU (securitate la incendiu): clasica autorizație pentru incendiu de care sigur ai auzit. Regulile diferă în funcție de suprafață, iar scenariul de securitate la incendiu se întocmește de un proiectant autorizat.
  4. Autorizația de mediu: e necesară doar dacă localul are peste 100 de locuri pe scaun; sub acest prag, primești o negație.
  5. Autorizația de funcționare de la Primărie: o primești abia după ce ai deja celelalte autorizații (DSVSA, ISU și, după caz, avizul de mediu).

Pe lângă acestea, dacă servești și alcool, ai nevoie de o licență separată pentru comercializarea băuturilor alcoolice. Dacă ai terasă pe domeniul public, îți trebuie o autorizație de terasă separată, iar dacă pui muzică (chiar și de fundal), ai nevoie de o licență de la organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.

Ce obligații fiscale are o afacere HORECA?

SRL:

  • Impozit micro: 1%, plafon 100.000 €, cu minimum 1 salariat.
  • Impozit pe profit (16%) dacă depășești plafonul micro.
  • TVA: cota redusă de 11% se aplică serviciilor de restaurant, catering și cazării hoteliere. Plafonul de scutire TVA e 395.000 lei.
  • Casa de marcat electronică, fiscalizată, e obligatorie pentru orice încasare de la persoane fizice.
  • Acceptarea plății cu cardul (obligatorie din 1 ianuarie 2026): nu ai nevoie neapărat de un POS clasic, poți folosi și o soluție de plată mobilă (SoftPOS, link de plată), cât timp vine de la o bancă sau instituție de plată autorizată. Lipsa oricărei metode moderne de plată se sancționează cu amendă de 20.000-50.000 lei, iar refuzul efectiv al unei plăți cu cardul, cu 5.000-7.500 lei (sancțiuni separate de cele pentru casa de marcat). 
  • e-Factura obligatorie în relația B2B și B2C.

PFA:

  • Impozit pe venit: 10% pe venitul net.
  • CAS 25% (obligatoriu peste 12 salarii minime anual).
  • CASS 10%, cu minim și maxim calculate la 6, respectiv 72 de salarii minime.
  • Aceeași obligație de acceptare a plății cu cardul ca la SRL (vezi mai sus) se aplică identic și PFA-urilor.
  • Declarația unică, termen 25 mai.
Pot deschide un restaurant ca PFA sau trebuie neapărat SRL?

Din punct de vedere legal, da. Practic, nu prea: un PFA nu poate avea mai mult de 3 angajați, o limită pe care un restaurant cu bucătar, ajutor de bucătărie și cel puțin un ospătar o atinge chiar de la început. PFA-ul e mai degrabă potrivit pentru catering pe cont propriu, în timp ce SRL-ul e alegerea potrivită pentru un local cu personal și program fix.

De ce pe aceeași comandă la restaurantul meu apar două cote de TVA diferite?

Pentru că mâncarea și băuturile alcoolice nu se impozitează la fel. Serviciile de restaurant și catering au TVA 11%, dar băuturile alcoolice rămân la cota standard de 21%, la fel ca băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat peste un anumit prag (sucuri, energizante) sau cele încadrate la un cod vamal specific. Practic, dacă cineva comandă mâncare și băuturi alcoolice, ai două cote diferite pe același bon.

Am nevoie de autorizație de la DSP, pe lângă DSVSA?

Nu ca act separat obligatoriu. Legea nu prevede o autorizație DSP pentru restaurante, dar multe primării cer, în practică, un punct de vedere sau o adeverință de la Direcția de Sănătate Publică, mai ales pentru condițiile de igienă ale spațiului. Verifică punctual cerințele primăriei din localitatea ta înainte să presupui că ai sau nu nevoie de acest document.

Articole similare