Transformare SRL-D în SRL
Acasă » Transformare SRL-D în SRL

Transformare SRL-D în SRL

1. Când se transformă un SRL-D în SRL

2. Ce presupune transformarea din SRL-D în SRL

3. Ce nu se schimbă

4. Transformă online un SRL-D în SRL 

Dacă deții un SRL-D, pe care vrei să îl transformi în SRL – din diverse motive, cum ar fi: trecerea celor 3 ani de la înfiiințare sau necesitatea unor schimbări în cadrul societății, incompatibile cu SRL-D (de exemplu nu dorești să mai reinvestești profitul sau ai nevoie să îți mai adaugi niște coduri CAEN), va trebui să începi formalitățile de modificare a firmei la Registrul Comerțului.

1. Când se transformă un SRL-D în SRL

Calitatea de SRL Debutant (prescurtat SRL-D) se pierde la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la înregistrarea la Registrul Comerțului. Astfel, dacă ți-ai înființat firma de tip SRL-D în anul 2018 sau mai devreme, calitatea de microîntreprindere SRL-D se pierde la data de 31 decembrie 2021.

În termen de 45 de zile lucrătoare de la pierderea calității, adică până pe 15 februarie 2022, trebuie să schimbi forma de organizare a societății din SRL-D în SRL. Altfel, riști ca Registrul Comerțului să îți radieze firma din oficiu.

2. Ce presupune transformarea din SRL-D în SRL

În primul rând, trebuie să știi că procedura este foarte asemănătoare cu cea de schimbare a denumirii societății. Va fi nevoie de o nouă rezervare de nume pentru societate deoarece se va înlocui sintagma SRL-D cu SRL. Ca antreprenor, poți alege să păstrezi aceeași denumire (singura diferență e că în loc de SRL-D, denumirea va fi urmată de sintagma SRL) sau, cu acest prilej poți alege o nouă denumire pentru firmă pe care să o folosești de acum încolo.

Bineînțeles că, pe lângă schimbarea denumirii, se modifică și forma juridică. Această modificare implică faptul că nu vei mai avea îngrădirile impuse de statutul de SRL-D (reinvestirea profitului sau limitarea obiectului de activitate).

Modificarea denumirii și a formei juridice presupune și actualizarea în acest sens a celui mai important document din firmă – Actul Constitutiv. Totodată, acum se pot introduce și alte coduri CAEN, fiindcă dispare limita de 5 grupe de activitate aplicabilă firmelor SRL-D. De asemenea, pot fi adăugate codurile CAEN care la momentul înregistrării SRL-D-ului erau interzise, de exemplu: intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități de jocuri de noroc și pariuri sau comerțul cu băuturi alcoolice și tutun.

Pentru că se modifică denumirea firmei, trebuie preschimbate și toate documentele oficiale ale firmei, adică Certificatul de Înregistrare și Certificatele Constatatoare eliberate de Registrul Comerțului. Certificatele vechi se depun în original la Registrul Comerțului fie odată cu depunerea dosarului de modificare, fie la ridicarea noilor certificate. De asemenea, există și opțiunea transmiterii acestora prin curier.

3. Ce nu se schimbă

Din fericire codul unic de înregistrare (CUI-ul) și numărul de ordine (J) în Registrul Comerțului rămân neschimbate după modificare. În aceste condiții, nu se impune actualizarea contractelor deja încheiate de către firmă.

4. Transformă online un SRL-D în SRL

StartCo te ajută cu întreaga procedură de transformare SRL-D în SRL 100% digital. Tot ce ai tu de făcut este să intri în aplicația noastră, să completezi datele firmei tale și să încarci câteva documente necesare. Tot procesul durează doar câteva minute pentru tine. Noi ne ocupăm de restul, adică generăm toate documentele, pregătim dosarul, îl depunem la Registrul Comerțului și te anunțăm când modificarea în SRL a fost înregistrată.

Costurile acestei proceduri sunt următoarele:

  • 500 RON onorariul StartCo
  • Aprox. 183 RON taxa percepută de Registrul Comerțului

Contactează-ne și lasă-ne să te scăpăm de birocrație!

Similar Posts