Ce taxe plătește un PFI?
Exerciți o profesie liberală și vrei să îți înființezi un PFI? Află din acest articol ce taxe plătește un PFI și ce declarații vei depune după înregistrare.
Ce taxe plătește un PFI?
Persoanele Fizice Independente au același regim de impozitare ca si PFA-urile cu excepția faptului că nu pot fi impozitate la norma de venit (Cf art. 69 cod fiscal).
Astfel, ca PFI vei avea de plătit următoarele taxe și contribuții la bugetul de stat:
- impozit de 10% pentru venitul obținut,
- iar dacă veniturile din activități independente, estimate/realizate, sunt cel puțin egale cu 12 salarii minime brute, atunci ai obligația de a plăti
- CAS de 25%, aplicată asupra unui venit ales cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară;
- CASS de 10% la salariul minim pe economie.
De reținut:
CAS și CASS se datorează doar la atingerea/depășirea plafonului de 12 salarii minime brute.
Ce declarații trebuie să depui ca PFI?
Asemenea persoanelor fizice autorizate (PFA), și liber profesioniștii au obligații declarative de îndeplinit. Astfel, pentru veniturile din activități independente orice PFI are obligația depunerii declarației unice. Declarația se depune anual, sau în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
Iată ce trebuie să reții despre obligațiile declarative ale unei PFI:
-
- Declarația unică se depune anual, la termenul prevăzut de lege sau în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
- PFI, asemenea PFA, are obligația depunerii declarației unice chiar și atunci când activitatea este 0. Astfel, dacă ai estimat că în 2021 vei avea venit zero, și activitatea a rămas pe zero, atunci în declarația din 2022 trebuie doar să declari că vei avea venituri estimate zero.
- Se pot depune declarații rectificative. Astfel, dacă veniturile realizate din activități independente vor fi mai mari decât suma estimată în declarația unică, atunci va trebui să depui o declarație rectificativă.
Obligația de a plăti CAS și CASS revine doar profesioniștilor liberali ale căror venituri cumulate din activități independente depășesc plafonul de 12 salarii minime brute.
Vrei să te înregistrezi ca PFI la ANAF? Află care este procedura de înregistrare și verifică aici lista profesiilor liberale pentru care se poate elibera un CIF.