Coduri CAEN PFA – Reguli pe care trebuie să le știi la înființare
Acasă » Cum să înființezi o firmă » Coduri CAEN PFA: care sunt cele 3 reguli de bază și cum adaugi sau schimbi un cod CAEN

Coduri CAEN PFA: care sunt cele 3 reguli de bază și cum adaugi sau schimbi un cod CAEN

Expert Contabil membru CECCAR, pasionată de content marketing, traduc aspectele fiscale și de business într-un limbaj antreprenorial ușor de digerat.

Înainte de a înființa un PFA, sunt câteva aspecte cu privire la obiectul de activitate pe care trebuie să le respecți. Dacă în cazul înființării unui SRL lucrurile sunt mai simple și excepțiile mai puține, persoana fizică autorizată trebuie să se asigure că îndeplinește toate condițiile cu privire la codurile CAEN.

Mai jos vei găsi cele trei reguli pe care trebuie să le știi la înființare: numărul maxim de coduri CAEN permise, eligibilitatea acestora și posibilitatea de a demonstra pregătirea sau experiența profesională în domeniile de activitate vizate.

Ce trebuie sa stii despre codurile CAEN pentru PFA?

Din 1 ianuarie 2025, România folosește CAEN Rev.3. Există o perioadă de tranziție de 18 luni de la 25 martie 2025 (până la 25 septembrie 2026) în care, în relația cu autoritățile, sunt recunoscute atât codurile vechi (Rev.2), cât și cele noi (Rev.3). Pentru înființări, mențiuni și documente noi se lucrează deja pe Rev.3. Mai jos găsești cele 3 reguli esențiale pentru PFA:

Regula 1: Un PFA poate avea maxim 5 coduri (numite și clase) CAEN în obiectul de activitate

Codurile CAEN sunt cele formate din 4 cifre (spre exemplu 6202 – Activități de consultanță în tehnologia informației). La înființarea PFA-ului, alegi 1 cod principal și poți adăuga până la 4 coduri secundare. Limita rămâne valabilă și după trecerea la CAEN Rev.3.

Dacă pentru desfășurarea activităților ai nevoie de mai mult de 5 coduri CAEN, atunci trebuie să iei în considerare și alte variante. Astfel, poți opta pentru varianta:

Recomandare: alege coduri suficient de specifice încât să acopere exact ce faci, dar nu mai multe decât ai nevoie. Codurile în exces încurcă (autorizații inutile, riscuri la controale, confuzii la bancă/parteneri).

Regula 2: Ce coduri CAEN sunt interzise pentru PFA

Un PFA poate desfășura orice activitate economică prevăzută în nomenclatorul CAEN, cu excepția anumitor activități care se pot regăsi doar în obiectul de activitate al firmelor cu personalitate juridică (precum SRL).

Coduri CAEN interzise pentru PFA:

  • 4910 – Transporturi interurbane de călători pe calea ferata
  • 8553 – Şcoli de conducere (pilotaj) – excepţie: permis PFA, numai cu menţiunea instructor auto
  • 2020 – Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
  • 4675 – Comerţ cu ridicata al produselor chimice
  • 8010 – Activităţi de protecţie si garda
  • 5229 – Alte activităţi anexe transporturilor
  • 6621 – Activităţi de evaluare a riscului de asigurare si a pagubelor
  • 6622 – Activităţi ale agenţilor si brokerilor de asigurări
  • 6629 – Alte activităţi auxiliare activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii
  • 2051 – Fabricarea explozivelor
  • 6430 – Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare
  • 6499 – Alte intermedieri financiare n.c.a.

De reținut: lista de mai sus este orientativă. Multe coduri sunt „sub condiție” (cer calificări, apartenență la un organism profesional, licențe/avize, spații conforme ș.a.). Înainte să alegi un cod „sensibil”, verifică explicațiile oficiale și condițiile specifice.

Regula 3: Asigură-te că ai pregătire sau experiență pentru fiecare cod CAEN ales

Pentru fiecare cod CAEN inclus în obiectul de activitate al unui PFA, titularul trebuie să facă dovada pregătirii sau experienței profesionale în domeniul prevăzut de codul respectiv. La autorizare, ONRC îți poate cere dovada pregătirii sau a experienței în domeniul în care vrei să lucrezi ca PFA. Ce se acceptă, de regulă:

  • diplomă/certificat/adeverință de studii
  • certificat de calificare/competență profesională
  • carte de meșteșugar
  • carnet de muncă / adeverințe de vechime
  • atestate de recunoaștere/evaluare a studiilor din străinătate

Cei care au absolvit studii universitare sau cursuri de pregătire în străinătate trebuie să prezinte dovada acestora în variantă tradusă și legalizată. Uneori există posibilitatea ca Registrul Comerțului să ceară chiar echivalarea diplomei în România (cel mai adesea în cazul diplomelor de licență sau master obținute la universități din străinătate). Deoarece procedura de echivalare a diplomei este mai complicată și îndelungată (echivalarea se face la Ministerul Educației), cel mai bine este ca înainte de a depune dosarul de înființare să suni la Registrul Comerțului din județul unde va fi sediul profesional al PFA-ului și să îi întrebi direct pe ei care este procedura la care trebuie să te raportezi.

Pentru a dovedi experiența profesională în domeniul în care vei activa, trebuie să depui fie o copie după Cartea de Muncă, din care să reiasă faptul că ai activat, ca angajat, în domeniul respectiv, fie o adeverință de la un fost sau actual angajator, din care să reiasă faptul că ai lucrat în acel domeniu.

Pentru domeniile de activitate mai generale, care nu necesită de obicei studii de specialitate, cum ar fi activitățile de comerț, orice diplomă de studii este de obicei suficientă. Cu cât domeniul în care vrei să activezi este mai specializat (spre exemplu IT, traduceri, fotografie, etc), cu atât va trebui ca dovada pregătirii sau experienței profesionale să fie în conformitate cu activitățile prevăzute de codul CAEN ales. Spre exemplu, pentru a activa în programare software va trebui să ai studii universitare în informatică sau experiență ca programator.

Cum alegi corect codurile CAEN pentru PFA?

  1. Mapează activitățile reale pe care le vei presta în următoarele 12–24 luni.
  2. Caută descrierile oficiale ale claselor CAEN (Rev.3) și asigură-te că serviciul tău se încadrează clar.
  3. Verifică cerințele speciale (licențe, avize, apartenență la corp profesional, spațiu, punct de lucru).
  4. Caută corespondența Rev.2 → Rev.3 dacă migrezi de pe coduri vechi.
  5. Limitează-te la 3–5 coduri relevante – concentreaza-te pe ce facturezi efectiv.

Ai nevoie de informații detaliate? Aruncă un ochi pe ghidul nostru dedicat alegerii codurilor CAEN potrivite afacerii tale.

Cum adaugi sau schimbi un cod CAEN la PFA?

Dacă vrei să adaugi un nou cod CAEN pe lângă cele pe care deja le ai, trebuie să urmezi pașii:

  1. Verifică încadrarea pe CAEN Rev.3 și eventualele condiții speciale (licențe/avize, calificări).
  2. Completează cererea de înregistrare – Anexa 2b (mențiuni) și bifează „Modificare obiect de activitate” (adăugare cod/clasă).
  3. Anexează Declarația pe propria răspundere – Anexa 4 privind îndeplinirea condițiilor de funcționare (la sediu/punct de lucru/terți).
  4. Atașează dovada pregătirii/experienței, dacă activitatea o cere (ex.: servicii reglementate).
  5. Depune online pe portalul ONRC (myportal.onrc.ro), la ghișeu sau prin poștă/curier, semnat olograf sau cu semnătură electronică calificată.
  6. Termen orientativ de soluționare: de regulă 1 zi lucrătoare de la înregistrarea cererii (poate varia dacă se solicită lămuriri).

Dacă vrei să schimbi un cod CAEN (înlocuire sau eliminare), poți urma aceiași pași de mai sus: Anexa 2b (bifezi „Modificare obiect de activitate”), Anexa 4 (autorizare funcționare), documente de pregătire dacă e cazul. Dacă muți activitatea la sediu/punct de lucru/terți, asigură-te că spațiul este acoperit în declarație și că deții drept de folosință (contract) unde e relevant.

Acte necesare pentru adăugare/schimbare cod CAEN PFA:

  • Cerere de înregistrare – Anexa 2b (original), bifată la „Modificare obiect de activitate”
  • Declarație pe propria răspundere – Anexa 4 (condiții de funcționare la sediu/punct de lucru/terți)
  • Dovezi de pregătire/experiență, dacă sunt obligatorii pentru activitatea solicitată
  • Dovada dreptului de folosință asupra spațiului (dacă implică sediu/punct de lucru nou sau modificat)
  • Împuternicire/procură (numai dacă depune altcineva în numele tău)

Top coduri CAEN folosite de PFA în 2025 (cu corespondență Rev.2 → Rev.3)

ActivitateCod Rev.2Cod Rev.3Observații utile
Programare software la comandă62016210proiectare/scriere/testare aplicații la cererea clientului
Consultanță IT / management sisteme6202 / 62036220consultanță IT, administrare/exploatare mijloace de calcul
Alte servicii IT (configurări, instalări software etc.)62096290include servicii IT „n.c.a.” (excluse programarea/consultanța)
Prelucrare date, hosting, cloud63116310 (și/sau 6039/6391 în funcție de activitate)pentru portaluri web/distribuție conținut vezi 6039/6391
Design grafic / branding74107412în Rev.3 designul e împărțit pe subclase (7411–7414)
Design interior74107413
Alte activități de design specializat74107414ambalaj, 3D, design de autor ș.a.
Fotografie74207420rămâne cu același cod în Rev.3
Traduceri74307430rămâne cu același cod în Rev.3
Marketing / publicitate73117311campanii publicitare; pentru PR vezi 7330; pentru studii de piață 7320
Consultanță pentru afaceri70227022atenție la delimitările față de 7499
Top coduri CAEN folosite de PFA în 2025

Este important să te informezi cu privire la toate aspectele pe care trebuie să le ai în vedere atunci când stabilești codurile CAEN pentru PFA-ul tău, pentru a nu întâmpina probleme la înființare. Dacă vrei să scapi de griji și de formulare, echipa StartCo te poate ajuta atât cu înființarea PFA-ului tău și alegerea codurilor CAEN de la început, cât și cu adăugarea sau modificarea codurilor CAEN pe care le ai deja.

Trebuie să-mi schimb automat codurile la Rev.3 dacă nu fac nicio modificare?

Nu imediat, dar până la 25 septembrie 2026 toate entitățile trebuie să fie aliniate la Rev.3. Pentru orice operațiune nouă (înființare, schimbare obiect) se aplică Rev.3.

Unde văd ce coduri CAEN am autorizate acum?

În certificatul constatator/rezoluția ONRC sau în extrasul actualizat din registru. Vezi acest articol pentru informații detaliate.

Ce se întâmplă dacă aleg un cod „greșit”?

Poți corecta prin mențiuni, dar uneori pot apărea complicații: refuzuri la bancă, respingerea unor aplicații (granturi), recalificări fiscale. Mai bine verifici de 2 ori înainte.

Articole similare