De ce afacerea ta are nevoie de un site web
Acasă » Cum să administrezi o firmă » De ce afacerea ta are nevoie de un site web?
|

De ce afacerea ta are nevoie de un site web?

Orice afacere trebuie să fie prezentă, în ziua de azi, în mediul digital. Audiența e aici, finanțările sunt aici, potențialii clienți sunt aici – deci de ce afacerea ta ar alege să nu fie prezentă în online? Oricât ai aștepta, ai doar de pierdut – afacerile trebuie să se digitalizeze, iar acest lucru ne-a fost prezentat cu tărie în ultima vreme.

Primul pas în domeniul digital îl poți face prin crearea unui site web. Dacă vrei o prezență digitală, e important ca aceasta să poată fi contorizată, detaliată și raportată exact cum trebuie. Astfel poți să-ți dai seama dacă eforturile tale de marketing sunt în van sau dau roade. 

Pentru un site web, noi recomandăm să creezi singur propriul site web. Pentru asta, îți recomandăm platforma WebWave, întrucât nu necesită cunoștințe de programare și beneficiezi de suport în limba română.

Logo WebWave

În articolul de azi, vrem totuși să-ți arătăm care sunt principalele motive pentru care orice afacere are nevoie de un site web. O să discutăm despre nevoile principale, care sunt punctele cheie din marketing-ul afacerii tale, un beneficiu la care poate nu te-ai gândit, dar care se va dovedi extrem de folositor pe termen lung. La final, vom discuta despre cele două opțiuni pentru crearea unui site web – comanzi unul de la o agenție sau îl creezi chiar tu?

Îți poți prezenta oferta

Cea mai bună parte a unui site web este că îți poți prezenta afacerea, ofertele, promoțiile, echipa, povestea – știi tu, lucrurile importante, fără de care business-ul tău nu ar exista. Site-ul tău trebuie totuși să nu fie plictisitor și plin cu text – doar nu vrei să faci un site doar în HTML, ca la orele de TIC din liceu…

Ai nevoie, pe lângă texte, de un vizual plăcut. Vrei un design cursiv, pe care utilizatorii tăi l-ar aprecia și ar considera că merită să petreacă mai mult de câteva secunde pe el. 

Prezentarea ofertei tale pe un site web este, de asemenea, superioară oricărui tip de print disponibil pe piață. Oricât de frumos ar fi flyer-ul tău, tot nu vei putea să te apropii de capacitatea de stocare a informațiilor de pe un website.

Poți vinde produse prin intermediul site-ului tău web

Site-ul tău web poate fi, de asemenea, un magazin online. Există unele platforme care te ajută să-ți creezi direct magazine online, însă pot fi complicate de folosit. De multe ori, poate ar fi mai bine să începi restrâns și abia după să mergi mai departe, spre un magazin online.

Totuși, asta nu înseamnă că dacă ai un simplu site web, nu poți să vinzi produse. Din contră, dacă ai un număr mic de produse, mai bine nu te arunci la platforme impozante, ci creezi un site web care să arate bine și să meargă perfect, pentru utilizatorii tăi. 

Dacă vrei să vinzi online, poți să-ți deschizi SRL-ul cu ajutorul nostru! 

Îți poți prezenta lucrările prin intermediul unui portofoliu

Nu toate afacerile trebuie să vândă online sau să aibă o ofertă. Dacă ești liber-profesionist (Freelancer) și vrei să-ți expui lucrările, cel mai bine faci acest mod printr-un portofoliu online. Acesta poate fi trimis și către posibili clienți pe care-i ochești de mult timp.

În acest mod, poți arăta extrem de profesionist în timp ce-ți cauți clienți. Un simplu CV nu mai este de ajuns în ziua de azi. Trebuie să le arăți potențialilor colaboratori că ești capabil să execuți ceea ce ei vor, mai ales dacă ai experiență din trecut!

Poți atrage clienți prin optimizarea SEO

Un site te ajută nu doar să prezinți oferte, ci și să obții clienți noi. Un mod prin care poți face asta e optimizarea SEO. Dacă nu ai mai auzit până acum, acest termen constă în editarea site-ului tău web și a conținutului de pe acesta pentru a putea să apari cât mai sus în rezultatele Google pentru anumite cuvinte cheie.

Însă nu doar conținutul este important. Site-ul tău, ca să aducă un număr mare de vizitatori SEO, trebuie să fie rapid și optimizat pentru dispozitive mobile. Doar așa poate acesta să concureze cu restul site-urilor web, pe parte SEO.

De asemenea, conținutul tău nu ar trebui să se rezume doar la pagina principală, ci ar trebui să ai și blog-uri mai lungi, cu conținut educativ, ca să optimizezi SEO site-ul cât mai bine.

Prezintă-ți compania într-un mod credibil

Poate te va mira acest lucru însă există un număr mare de utilizatori care înainte de a „cumpăra” verifică compania respectivă. Din această cauză este foarte util să-ți creezi un site și să-ți prezinți pe subpagina „Despre noi” realizările proprii și avantajele pe care le oferă compania ta.

De asemenea în cazul în care îți creezi un magazin online este important să publici pe site opțiunile de contact special dedicate pentru chestiunile legate de comenzi. De asemenea ar fi util să publici politica de rambursare a banilor și niște review-uri pozitive ale clienților tăi.

Educarea clienților cu ajutorul unui blog

Nu trebuie să te ocupi de producerea procesoarelor pentru calculatoare pentru ca să ai nevoie de educarea clienților. De fapt foarte multe produse au devenit foarte complicate în din ziua de azi pentru că necesitățile clienților tăi au devenit complicate.

Să luăm ca exemplu un produs banal ca merele. Din ce în ce mai mulți clienți din ziua de azi sunt interesați de calorii și componentele nutritive ale acestora, cât de ecologică este producția acestora și dacă merele tale sunt genetic modificate.

Recomandarea noastră este să creezi un blog în cadrul site-ului tău. Cu ajutorul acestui blog vei putea acorda răspunsuri detaliate pentru ca clienții tăi să nu aibă dubii atunci când îți cumpără produsele.

Bonus: Crearea unui cont de e-mail

Deși poate nu pare mare lucru, dacă ai un site web, poți opta să ai adresă de e-mail business. Aceasta e sub forma contact [@] domeniu [.] ro, iar acest lucru pare profesional pentru majoritatea clienților tăi. Folosește acest instrument la maximum, deoarece o să-ți ridice încrederea în ochii clienților!

Ce opțiuni ai pentru crearea site-ului web?

Crearea unui site web poate fi realizată, după cum am spus, prin mai multe metode. Azi o să discutăm de cele mai clasice – crearea unui site de către tine sau colaborarea cu o agenție!

Comandă un site de la o agenție

Atunci când optezi pentru cumpărarea unui site web, îți asumi că timpul de așteptare poate fi unul ridicat, deoarece agenția are deja un anumit număr de clienți pentru care trebuie să termine procesele deja în derulare. 

De asemenea, o agenție îți face site-ul de la zero – acest lucru nu este rău pentru ei, însă platforma de administrare a acestuia poate fi complicată, mai ales dacă nu ai experiență în zona IT.

Nu în ultimul rând, un site web comandat de la agenție te va costa bani frumoși, în vreme ce un website creat de tine nu va fi nicidecum atât de costisitor.

Creează site-ul chiar tu

În ziua de azi, ai posibilitatea de a crea propriul tău site, fără probleme, cu costuri minime sau chiar gratuit. Astfel, folosindu-te de șabloane, tu decizi cum arată site-ul tău, care sunt funcționalitățile principale de care ai nevoie și ce vrei să obții de la site-ul tău web.

Avem pregătit un tutorial despre cum poți face un site propriu, ca să fim siguri că pleci cu toate informațiile de care ai nevoie.

Articole similare