Prelungire punct de lucru
Pentru a funcționa legal și pentru a evita sancțiunile Fiscului trebuie să fii atent la durata de valabilitate atât a sediului, cât și a punctului de lucru. Cât este valabil punctul de lucru, când și cum trebuie să faci prelungire punct de lucru, dar și ce alternative există pentru această procedură? Citește acest articol și scapă de griji.
Cuprins
Ce este punctul de lucru?
Punctul de lucru este un spațiu distinct de sediul social unde îți poți desfășura activitatea economică/administrativă. Deși poate fi înființat și ulterior înregistrării firmei, punctul de lucru are o valabilitate determinată, asemenea sediului, de actul care stă la baza înființării:
- contract de închiriere
- contract de comodat
- titlu de proprietate
Prelungire punct de lucru
Astfel, în momentul expirării perioadei de valabilitate a actului care atestă dreptul de folosință a spațiului, trebuie să te decizi asupra
- prelungirii punctului de lucru
- sau a schimbării acestuia la o altă adresă.
Ce presupune prelungirea unui punct de lucru?
Prelungirea punctului de lucru presupune prelungirea valabilității punctului de lucru, adică a duratei pentru care ai dreptul de a avea punct de lucru și de a desfășura activitate într-un anumit spațiu.
Care este durata de valabilitate a punctului de lucru și când este necesară prelungirea?
Poți afla ușor durata de valabilitate a punctului de lucru verificând contractul de comodat/închiriere. În cazul în care nu găsești documentul, poți verifica durata de valabilitate a punctului de lucru cu ajutorul unui certificat constatator de la Registrul Comerțului.
Trebuie neapărat să se facă prelungirea punctului de lucru? De ce?
Vrei să-ți desfășori în continuare activitatea economică din spațiul respectiv? Atunci DA, trebuie OBLIGATORIU să prelungești perioada de valabilitate la timp. Altfel, poți muta punctul de lucru la o altă adresă unde poți înființa un alt punct de lucru pentru afacerea ta.
Cum și când se face prelungirea punctului de lucru?
Un aspect foarte important: NU trebuie să lași punctul de lucru să expire deoarece atâta timp cât valabilitatea punctului de lucru este expirată, nu poți desfășura activitate economică din spațiul respectiv.
Când se face prelungirea punctului de lucru?
Este important să începi procedura de prelungire a punctului de lucru înainte ca acesta să expire. Eviți astfel riscul ca ANAF să îți declare firma inactivă.
Cum se face prelungirea punctului de lucru? Modalități de prelungire punct de lucru
Indiferent că ai un punct de lucru firmă sau punct de lucru PFA, prelungirea valabilității punctului de lucru se face printr-o cerere de mențiuni depusă la Registrul Comerțului.
Poți face acest lucru
- fizic, la ghișeul ONRC, dacă nu te deranjează stresul birocratic
- sau online, folosind o aplicație inteligentă 100% online, 100% fără stres, greșeli, drumuri la instituții și proceduri întortocheate – platforma StartCo
De ce documente ai nevoie pentru prelungirea punctului de lucru?
Vrei să prelungești un punct de lucru? Dacă alegi modalitatea online, atunci ai nevoie doar de
- un act adițional la contractul de comodat sau de închiriere inițial, prin care se stabilește prelungirea perioadei în care ai dreptul de a desfășura activitate economică în spațiul respectiv
- și buletinul administratorului firmei/titularului PFA, pentru redactarea documentelor.
Prelungirea valabilității punctului de lucru se face în doar câteva minute, cu doar câteva click-uri, iar tu scapi de griji, de birocrație, și cel mai important, eviți inactivitatea fiscală.