Cum îți deschizi cont la Trezorerie?
Acasă » Cum să administrezi o firmă » Cum îți deschizi cont la Trezorerie?

Cum îți deschizi cont la Trezorerie?

Vrei să începi o afacere sau ai deja o firmă cu care urmează să desfășori tranzacții comerciale cu una sau mai multe instituții ale statului? Trebuie să știi că în acest caz ai obligația să îți deschizi un cont de trezorerie în care să încasezi sau să faci plăți. Citește acest articol și află așadar cum îți deschizi cont la trezorerie, de ce documente ai nevoie și pentru ce îl poți folosi.

Ce este și când ai nevoie de un cont la Trezorerie?

Unul dintre pașii obligatorii după înființarea firmei este deschiderea unui cont bancar. Așa că probabil te întrebi de ce să mai deschizi și un cont la trezorerie, în loc să îl folosești pe cel curent. Conform prevederilor cuprinse la art.6 în OUG 146/2002 republicată și actualizată “instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia să vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal.”

Prin operator economic, în înțelesul art.6 din ordonanța de urgență, se face referire la: 

  • regii autonome
  • societăți sau companii naționale 
  • și societăți comerciale, persoane juridice înregistrate fiscal în România, inclusiv filiale, sucursale sau celelalte sedii secundare ale acestora.

Ce este Trezoreria?

Trezoreria este instituția care îndeplinește rolul de bancă a statului român, prin intermediul căreia sunt încasați și gestionați banii publici. 

Ce este contul de Trezorerie?

Este contul prin care poți să încasezi banii obținuți în urma raporturilor comerciale cu o instituție de stat. 

Când ai nevoie de contul de Trezorerie?

Freelancer sau antreprenor, dacă desfășori afaceri cu statul ești obligat prin lege (conform OUG 146/2002) să deschizi un cont la trezorerie în care instituțiile publice cu care colaborezi vor putea să vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

Cum îți deschizi cont la Trezorerie?

Dacă vrei să-ți deschizi un cont la trezorerie trebuie să știi că se poate face doar la ghișeul Trezoreriei de care aparții/unde este înregistrată firma. Astfel, pentru a deschide un cont la trezoreria statului pentru firmă, trebuie să:

  1. identifici trezoreria locală responsabilă pentru zona în care ai înregistrată firma (prin accesarea site-ului web al Ministerului Finanțelor Publice sau al trezoreriei statului)
  2. te asiguri că ai deja firma înființată (poți să înființezi rapid 100% online, indiferent de forma juridică dorită – PFA, PFI, SRL)
  3. te asiguri că ai toate documentele necesare.

De ce documente ai nevoie pentru deschiderea unui cont de trezorerie?

  • Cerere de deschidere cont 
  • specimenul de semnătură
  • CUI-ul firmei (copie)
  • certificatul constatator (copie)
  • actul constitutiv (copie)
  • rezoluția care autorizează înființarea societății (copie)
  • cartea de identitate a administratorului (copie)
  • și o împuternicire – în cazul în care documentele nu sunt depuse de către reprezentantul legal.

După deschiderea contului vei putea să vizualizezi extrasele de cont online prin intermediul SPV. Dacă nu ai deja un cont în Spațiul Privat trebuie mai întâi să te ocupi de acest pas. Găsești toate informațiile în acest ghid SPV, special creat pentru antreprenori. 

Ce operațiuni se pot face în contul de trezorerie?

Contul de trezorerie va fi folosit pentru toate încasările în baza efecuării raporturilor comerciale cu una sau mai multe instituții publice. Totodată, contul va putea fi folosit și pentru plăți către instituții publice, dar nu numai.

După deschiderea contului de trezorerie trebuie să mai știi că:

  1. Banii încasați în acest cont vor putea fi folosiți în următoarea ordine, pentru:
    1. achitarea salariilor (cu excepția contribuțiilor și impozitelor salariale) 
    2. achitarea obligațiilor către bugetul de stat
    3. plata facturilor către furnizori (direct în conturile de trezorerie dacă există; în caz contrar, banii sunt virați mai întâi în contul curent deschis la o bancă, iar ulterior se pot face plățile către furnizori).
  2. Nu vei avea o platformă online (Internet banking) prin care să poți face tranzacții ca în cazul conturilor bancare. Pentru orice operațiune va trebui să mergi la ghișeu sau online prin SPV cu ajutorul OPME (Ordinul de Plată Multiplu Electronic).
  3. Extrasul de cont va putea fi generat din SPV.
  4. Nu vei putea să ridici în numerar sumele din cont, de la ghișeul Trezoreriei.
  5. Pentru fiecare tranzacție se percep comisioane, în baza Ordinului nr. 1.338 din 1 octombrie 2014 privind stabilirea nivelului comisioanelor percepute de Trezoreria Statului pentru serviciile prestate clienţilor.

Cum poți face plăți online din contul de trezorerie?

Începând cu intrarea în vigoare a OMFP 1819/31 martie 2020, nu mai este necesară deplasarea la sediul ANAF sau al Trezoreriei pentru efectuarea de viramente din contul deschis la Trezorerie. Poți efectua orice tranzacție 100% online, din Spațiul Privat Virtual (SPV). 

Astfel, plățile electronice se realizează prin folosirea unui document standard de tip PDF inteligent, Ordinul de Plată Multiplu Electronic (OPME), care poate fi descărcat de pe site-ul ANAF. 

Ce este OPME (Ordinul de Plată Multiplu Electronic)?

Ordinul de plată multiplu electronic (OPME) este instrumentul de plată prin intermediul căruia se pot efectua plăți online din contul de Trezorerie. Poate fi utilizat de către 

  • instituțiile publice înregistrate în Registrul entităților publice 
  • operatorii economici 
  • şi alte entităţi decât instituții publice.

Formularul F1129 se depune on-line prin 

  • Sistemul Național de raportare FOREXEBUG (instituțiile publice) 
  • portalul e-guvernare.ro (operatorii economici şi alte entităţi decât instituții publice).

Atenție: Pentru a depune OPME în SPV ai nevoie de un certificat digital cu semnătura electronică înregistrată anterior la ANAF.

De ce ai nevoie pentru a face plăți online din contul de Trezorerie?

  1. Un cont activ în Trezorerie
  2. Un cont activ în SPV (Spațiu Privat Virtual) 
  3. Un certificat digital (semnătură electronică) emis de un furnizor acreditat și autorizat pentru operații în SPV

De ce să optezi pentru deschiderea unui cont de Trezorerie?

Deși obligativitatea deschiderii unui cont de trezorerie este doar pentru firmele care au parteneriate cu instituții publice, îți poți deschide oricând un cont de trezorerie opțional. Ar putea fi o opțiune avantajoasă datorită comisioanelor mici pe care le are Trezoreria comparativ cu băncile comerciale. 

Totuși, trebuie să nu uiți faptul că din conturile de Trezorerie nu vei putea face plăți și către alte firme private, decât dacă și aceștia au cont deschis la trezorerie. În caz contrar, poți să transferi bani către contul curent deschis la una din băncile comerciale și abia apoi să achiți datoriile la furnizori.

Articole similare