Ce este un business forecast
Acasă » Dezvoltă-ți afacerea » Ce este un business forecast și de ce este o practică esențială în afaceri?

Ce este un business forecast și de ce este o practică esențială în afaceri?

Îți dorești să deții controlul afacerii tale și să poți lua mereu cele mai bune decizii? Atunci este posibil să ai nevoie de business forecast. Ce este un business forecast și de ce este o practică esențială în afaceri, cum se poate face și cum se aplică pe termen scurt sau lung? Citește în continuare și află cum îți poți salva sau chiar extinde afacerea.

Ce este un business forecast?

Business forecast este o prognoză (o predicție) a situației financiare a unei afaceri prin care se analizează tendințele și datele financiare trecute și prezente pentru a prezice nevoile viitoare ale companiei.

Ce poți prezice cu ajutorul business forecast?

  • vânzările
  • cheltuielile
  • profitul 
  • și pierderile.

Important: Prognoza nu este echivalentă cu planificarea afacerii, ci complementară.

De ce este business forecast o practică esențială în afaceri?

Orice investitor urmărește să aducă bani într-o companie cu o capacitate bună de a genera profit sau dividende în viitor. Din acest motiv, prognoza financiară este extrem de utilă mai ales pentru afacerile mici și medii, acestea fiind cele mai predispuse la eșec din cauza competiției, a incertitudinilor din piață, a lipsei de experiență în antreprenoriat și mai ales a fondurilor. 

Iată care sunt principalele motive pentru care un business forecast ajută te poate ajuta să maximizezi potențialului unui business:

  1. obții informații valoroase despre 
  • ce resurse sunt necesare
  • cum trebuie să le aloci cât mai responsabil și eficient 
  • și cum poți optimiza afacerea pentru a genera un profit mai mare.
  1. poți dezvolta strategii mai bune și poți elimina potențialele defecțiuni sau pierderi înainte ca acestea să se producă
  2. poți să te adaptezi mai ușor schimbărilor din piață
  3. poți să iei decizii importante de afaceri bazate pe tendințele viitoare estimate 
  4. îți poți planifica bugetul anual eficient.

Cum se poate face? Metode de business forecast pentru afaceri mici și mijlocii

Indiferent de mărimea afacerii sau de domeniul de activitate, o prognoză de tip business forecast te poate ajuta să îi măsori potențialul și să iei cele mai inspirate decizii. În plus, un raport pozitiv te poate ajuta să atragi potențiali investitori care să susțină financiar planurile tale de dezvoltare. 

Cum se face prognoza unei afaceri?

Prognoza unei afaceri presupune realizarea unor previziuni pe baza analizei

  • veniturilor
  • cheltuielilor
  • sau a altor elemente patrimoniale.

cu scopul de a stabili

  • profitabilitatea capitalurilor investite
  • valoarea acţiunilor
  • și rata medie de creştere a afacerii.

Citește în continuare ce metode de business forecast există și cum poți alege metoda potrivită pentru evaluarea afacerii tale.

Metode de business forecast pentru afaceri mici și mijlocii 

Deși există mai multe tehnici și metode de prognoză, toate se încadrează în două categorii generale: 

  1. cantitative 
  2. și calitative.

Forecast pe termen scurt vs termen lung

Așa cum se observă din informațiile prezentate, prognoza este necesară în afaceri pentru stabilirea obiectivelor și pentru măsurarea creșterii. Fiecare prognoză necesită date din trecut și prezent pentru a putea planifica un viitor durabil, o afacere scalabilă și profitabilă. Totuși, sunt situații în care este nevoie de o prognoză pe o perioadă mai lungă pentru a stabili cu exactitate nivelul la care businessul evaluat poate ajunge. Iată care sunt diferențele dintre forecast pe termen scurt și pe termen lung și când sunt necesare fiecare.

Forecast pe termen scurt

Se realizează pe perioade scurte, de maxim 3 ani și este concentrat pe previzionarea vânzărilor, oferind 

  • o estimare a veniturilor și cheltuielilor, 
  • precum și o estimare a capacității de autofinanțare a afacerii
  • și a nevoii de atragere a unor fonduri externe.

Forecast pe termen lung

O prognoză pe termen lung presupune o analiză și o evaluare pentru perioade de trei până la cinci ani, fiind foarte util pentru revizuirea planului de afaceri și stabilirea unor obiective pe termen mediu și lung. În acest sens, se previzionează 

  • evoluția pieței
  • numărul de clienți
  • sursele de finanțare (proprii și străine)
  • evoluția vânzărilor.

Mediul de afaceri este într-o continuă schimbare, indiferent de nișa în care îți desfășori businessul sau în care te gândești să-ți înființezi o afacere. Din acest motiv, planificarea este insuficientă, fiind necesară o proiectare a datelor financiare în viitor. Așadar, nu uita, un business forecast deși este doar o estimare te ajută să îți evaluezi mai bine compania și să iei decizii inspirate.

Similar Posts