Creator economy: cum să faci bani din crearea de conținut
Este “creator economy” o nouă industrie sau doar un trend? Află din acest articol ce face un creator de conținut, cum influențează afacerile și mai ales, cum să faci bani din crearea de conținut.
Cuprins
Ce este creator economy și cum funcționează?
“Creator economy” poate fi definită ca fiind o nișă, totalitatea afacerilor care aparțin creatorilor independenți de conținut, curatorilor și creatorilor de comunități. Astfel, creator economy presupune transformarea conținutului, a informațiilor, într-un produs sau serviciu plătit.
Blogging, vlogging sau conținut de rețele sociale – Află cum îți poți monetiza cunoștințele și cum le poți vinde cu ajutorul internetului.
Cum funcționează creator economy?
Concret, creator economy implică transformarea conținutului într-un produs sau serviciu plătit – direct sau prin reclame. Indiferent de motiv, pentru a se educa, pentru divertisment sau pentru răspunsuri la întrebările de zi cu zi, oamenii caută în mod constant conținut nou.
Cine face parte din creator economy?
Aici sunt încadrați:
- influencerii de pe rețelele sociale (TikTok, Instagram, Facebook)
- bloggerii
- YouTubers/videografii
- podcasters
- newsletter writers
- creatorii de conținut etc.
Care sunt principalele avantaje ale acestui tip de activitate?
A fi creator de conținut vine cu o serie de beneficii precum:
- variante multiple de promovare și monetizare
- nișe variate – deși este de preferat să rămâi cât mai specific
- mai multă libertate de exprimare
- posibilitatea de a construi o audiență foarte mare (nu ești limitat de piață, mai ales dacă te focusezi pe conținut în engleză)
- poți combina mai multe fluxuri de venit
- ai oportunitatea să cunoști mulți oameni etc.
De ce ai nevoie pentru a face parte din creator economy?
Pentru început ai nevoie de
- cunoștințe
- expertiza într-un anumit domeniu
- și neapărat talentul de a realiza conținut pe baza informațiilor pe care le deții.
Dacă ai toate aceste lucruri poți realiza produse și servicii digitale precum:
- cursuri online
- cărți electronice
- servicii de abonament
- și comunități plătite.
Desigur, este greu să fii omul bun la toate, așa că nu este greșit să ai alături o echipă de oameni specializați pe anumite segmente. Așadar, este normal și chiar benefic să ai alături:
- un designer grafic pentru a proiecta o carte electronică
- un editor de video-uri etc.
Dacă ești interesat de un astfel de business, citește în continuare și află cum îți poți monetiza cunoștințele și cum poți face fani din conținutul produs cu ajutorul tehnologiei și internetului.
Care sunt pașii pentru a ajunge să câștigi bani din asta?
Pentru a face un business din asta ai nevoie de
- talent
- inspirație
- răbdare
- o strategie
- și de asemenea, trebuie să parcurgi următoarele etape:
Găsește-ți o nișă
Ca în orice afacere este bine să fii cât mai nișat pe un domeniu. Astfel, prin alegerea unei nișe foarte specifice te vei putea distinge mai ușor de competitori prin
- cunoștințe
- experiență
- și stil
Este bine să alegi o nișă în care îți vine natural să creezi conținut de calitate și totodată, în care ai deja baza de cunoștințe și informații necesară.
Creează conținut
Desigur, după alegerea nișei trebuie să începi să creezi conținutul: text, video sau audio. Este recomandat să începi cu tipul de conținut cu care te simți cât mai natural, dar pentru a atrage o audiență mai mare este necesar să ieși din zona de confort, și să te îndrepți și către conținutul de tip audio sau chiar video.
De altfel, în ultimul timp, TikTok, Facebook / Instagram Reels, precum și Youtube au devenit foarte atractive pentru utilizatori. Oamenii încep să consume tot mai mult conținutul video precum și podcasturi audio. Totuși, blogurile rămân o sursă credibilă de informație și la îndemâna tuturor utilizatorilor, cu avantajele specifice.
Construiește o audiență
Crearea de conținut are ca scop atragerea unei audiențe prin acoperire, vizionări și desigur vânzări. Cum faci asta? Pentru a-ți construi un public care să te urmărească, să consume conținutul pe care îl creezi (prin vizionări), și de asemenea, să-ți aducă bani, trebuie să creezi un conținut de calitate și să-l promovezi.
Monetizează-ți conținutul
Scopul final al unui creator de conținut este, desigur, obținerea de venituri. Cum faci asta?
- Publicitate plătită: Această strategie este potrivită atât pentru conținutul audio/video, cât și text. Poți să cauți afaceri cu o audiență similară și să distribui în articolele/video-urile tale reclame pentru aceste firme. Exemple de reclame: campanii de brand pe rețelele sociale, sponsorizări de newslettere sau podcasturi, plasări de reclame pe youtube, bannere pe blog, linkuri în articole, conținut sponsorizat etc.
- Marketing afiliat: Poți să nu te rezumi la reclamele pasive, și să oferi posibilitatea promovării unor produse sau servicii prin platformele tale. Astfel, în schimbul recenziilor oferite poți să câștigi un anumit comision.
- Abonament membership: O altă modalitate de a face bani din crearea de conținut este prin taxarea audienței cu o taxă lunară/anuală modică. În schimbul abonării, utilizatorii vor avea acces la un conținut exclusiv, care nu va fi disponibil în altă parte.
- Produse digitale: În calitate de creator de conținut ai posibilitatea de a vinde produse digitale, precum cărți electronice (e-book), newslettere plătite, cursuri online, abonamente la aplicații precum cele de meditație sau de fitness, etc. Tot ce trebuie să faci este să-ți faci un nume puternic în piață și să câștigi încrederea audienței, iar banii vor veni cu ușurință.
- Donații de la urmăritori: Dacă reușești să câștigi respectul și încrederea audienței poți obține bani sub formă de donații de la urmăritori (de exemplu: patreon).
Marketingul digital a luat amploare tot mai mult în ultimii ani, fiind o componentă esențială în orice afacere. Pentru a vinde ai nevoie de promovare, iar aici intervin desigur creatorii de conținut. Iată deci cum cu un pachet de cunoștințe sau experiență pe o anumită nișă, creativitate și perseverență îți poți face un business și totodată un brand personal de succes.