Tot ce contează

📌 Firmele controlate de ANAF în 2025 + Ce trebuie să conțină contractul de telemuncă

Plus: Alertă privind o nouă fraudă în numele ANAF și riscurile fiscale ascunse pentru antreprenorii care lucrează din străinătate
#5
🔍 Subiectele săptămânii, pe scurt

  • Ce firme sunt vizate de controalele ANAF în 2025 📊
  • Cum te protejezi de tentativele de fraudă în numele ANAF 🔐
  • Ce riscuri fiscale ai dacă stai în străinătate dar ai firmă în România 🌍
  • Clauzele pe care trebuie să le conțină un contract de telemuncă 📝
  • Obstacolele invizibile care ne blochează potențialul 🧠
📋 Ce s-a mai schimbat

# Domeniile vizate de ANAF pentru controale în 2025

ANAF a anunțat care sunt business-urile care vor fi verificate cu prioritate în 2025. Iată care sunt domeniile pe care Fiscul le are în vizor și cum te poți pregăti dacă te afli printre ele.

Cele mai vizate domenii:

1. 🛒 Comerțul online 
Dacă vinzi produse online, fii pregătit! Inspectorul general al Direcției Antifraudă a declarat că tranzacțiile online „cresc exponențial” și vor fi verificate cu atenție. Un punct roșu pe radarul ANAF: vânzările cu plată ramburs, unde s-au identificat numeroase nereguli.

2. 🏠 Proprietarii care închiriază pe Airbnb sau Booking
Ai un apartament pe care îl închiriezi turiștilor? ANAF a obținut datele de la aceste platforme și va verifica dacă ai declarat toate veniturile. Dacă sumele sunt mici, vei primi o notificare de conformare. Dacă sumele sunt mari și nu le-ai declarat, te poți aștepta direct la un control.

3. 🚕 Șoferii de Uber/Bolt și curierii de mâncare
O schimbare legislativă obligă platformele să raporteze lunar către ANAF datele despre colaboratori. Asta înseamnă că Fiscul va ști exact cât ai câștigat înainte să apuci să declari tu.


Cum te pregătești: 

☑️ Verifică dacă ai declarat corect toate veniturile din platformele online (ai timp până pe 25 mai să depui Declarația Unică pe 2024)

☑️ Asigură-te că ai contabilitatea la zi și că ți-ai plătit toate taxele

☑️ Revizuiește contractele de muncă și obligațiile în domeniul muncii (SSM, concedii, salarii, contribuții) dacă ai angajați

 



#
Ai grijă la emailurile și apelurile false în numele ANAF! 🚨

În ultima perioadă s-au intensificat tentativele de fraudă în care persoane rău intenționate se dau drept reprezentanți ai ANAF. Iată ce trebuie să știi pentru a te proteja:

Cele mai frecvente două metode:

1. 📩 Emailuri care promit rambursări de taxe
Dacă primești un email despre o rambursare de taxe din partea ANAF, este important să verifici atent adresa expeditorului. Emailurile oficiale ANAF provin întotdeauna de la adrese care se termină cu @anaf.ro. Dacă observi o adresă diferită sau o denumire incorectă a instituției (cum ar fi „Administrația Națională a Fiscalității”), este un semn clar că mesajul nu este autentic.

2. 📲 Apeluri telefonice suspecte
Există situații în care persoanele care sună folosesc tehnologii pentru a afișa numere de telefon aparent oficiale, similare celor folosite de ANAF. În astfel de cazuri, nu oferi date personale sau informații bancare prin telefon. ANAF nu solicită niciodată astfel de informații în apeluri telefonice.


📌 Ține minte:

  • ANAF comunică oficial cu tine DOAR prin Spațiul Privat Virtual (SPV)
  • Nimeni de la ANAF nu-ți va cere vreodată date bancare sau parole prin email sau telefon
  • Nu accesa link-uri suspecte și nu descărca atașamente din astfel de mesaje
  • Dacă ai dubii, intră direct pe site-ul oficial anaf.ro sau în contul tău de SPV
📚 Am scris pentru tine

🌍 Stai în străinătate dar ai firmă în România? Iată ce riscuri fiscale nu știai că ai

Pandemia a schimbat definitiv modul de lucru pentru mulți antreprenori, iar munca de la distanță a devenit noua normalitate. Tot mai mulți antreprenori români își conduc afacerile din alte țări pentru perioade extinse de timp, fără să realizeze că acest lucru poate genera complicații fiscale semnificative.

În noul articol de pe blog analizăm un aspect fiscal esențial dar adesea ignorat: conceptul de „sediu permanent”. Dacă stai în străinătate mai mult de 6 luni și îți conduci afacerea de acolo, există un risc major să fii obligat să înregistrezi un sediu permanent în țara respectivă și să plătești taxe acolo, chiar dacă firma ta e stabilită în România.

📖 Ce acoperim pe larg în articol:

  • Când trebuie să-ți pui problema rezidenței fiscale în funcție de cât timp petreci în străinătate
  • Ce cheltuieli făcute în străinătate sunt deductibile pe firmă
  • Cum eviți dubla impunere dacă ajungi să plătești taxe în două țări
  • Ce variante ai ca să nu îți supracomplici situația fiscală

👉 La finalul articolului, găsești un scurt chestionar cu 4 întrebări care te ajută să-ți evaluezi rapid riscul fiscal.

Pentru antreprenorii care vor să aibă libertatea de a trăi și lucra de oriunde fără surprize neplăcute de la Fisc, acest ghid este esențial.

Citește articolul complet aici

💡 Sfatul Săptămânii

5 clauze vitale în contractele de telemuncă pe care mulți angajatori le ignoră 📑

Munca la distanță a devenit o normalitate pentru multe firme, însă mulți antreprenori încă se bazează pe simple acorduri verbale, fără să fi actualizat contractele angajaților cu toate clauzele necesare pentru telemuncă. Acest lucru poate duce rapid la neînțelegeri, conflicte sau chiar riscuri juridice greu de anticipat. Un contract bine redactat de telemuncă te protejează eficient și stabilește reguli clare pentru tine și angajații tăi.


De ce nu sunt suficiente înțelegerile verbale? 🤔

Multe firme permit lucrul de acasă pe baza unor înțelegeri informale de tipul „poți lucra remote când vrei„, fără a formaliza acest aranjament. Problema apare când, din anumite motive, decizi revenirea angajaților la birou, moment în care te poți confrunta cu rezistență și chiar pretenții bazate pe „înțelegeri” anterioare.


Ce trebuie să conțină obligatoriu un contract de telemuncă:

1. 🏢 Precizarea expresă a regimului de telemuncă
Contractul trebuie să specifice explicit că angajatul lucrează în regim de telemuncă, folosind tehnologia informației. Acest element este esențial pentru încadrarea corectă a relației de muncă și pentru clarificarea drepturilor și obligațiilor ambelor părți.

2. 🗓️ Programul de prezență la sediu
Specifică clar dacă și când angajatul trebuie să se prezinte fizic la sediul companiei. O formulare vagă de tipul „angajatorul poate dispune oricând revenirea la birou” nu oferă suficientă certitudine juridică. Contractul trebuie să precizeze frecvența, zilele sau condițiile exacte în care se solicită prezența fizică.


3. 🏡 Locația de desfășurare a telemuncii

Deși nu mai este o cerință obligatorie în lege, este recomandat să stabilești de comun acord locul sau locurile din care se va desfășura activitatea. Acest aspect are implicații atât pentru securitatea și sănătatea în muncă, cât și pentru protecția datelor și echipamentelor companiei.

4. ⏱️ Controlul activității și evidența timpului de muncă
Contractul trebuie să specifice programul în care poți verifica activitatea angajatului și modalitatea concretă în care se realizează acest control. De asemenea, trebuie să clarifice cum se ține evidența orelor lucrate, folosind instrumente adecvate pentru munca la distanță.

5. 💻 Responsabilitatea pentru echipamente
Specifică clar cine asigură echipamentele necesare (computer, telefon, mobilier ergonomic) și cine suportă costurile asociate (internet, electricitate). În cazul în care angajatul folosește echipamente proprii, condițiile de utilizare și eventual compensarea trebuie detaliate.

⚠️ Nu te baza doar pe bunele intenții!

Chiar dacă relația cu angajații tăi este excelentă în prezent, circumstanțele de business se pot schimba, iar echipele se pot remodela. Un contract clar te protejează de interpretări subiective și îți oferă baza legală pentru deciziile viitoare.

✅ Sfat practic pentru antreprenori:

Pe lângă cele 5 clauze menționate mai sus, un contract complet de telemuncă trebuie să includă și aspecte legate de securitatea și sănătatea muncii, confidențialitatea datelor și decontarea eventualelor cheltuieli. Solicită consultanță juridică specializată pentru a te asigura că ai acoperit toate aspectele necesare conform Legii 81/2018.

O investiție minimă în contracte bine redactate acum te poate scuti de costuri semnificative și complicații juridice în viitor. 🤞

💭 Un gând de final

Obstacolele invizibile care ne blochează potențialul

James Clear, autorul 📘 bestsellerului „Atomic Habits„, identifică șase obstacole majore care ne împiedică să ne atingem potențialul maxim:

  • Lipsa curajului de a încerca
  • Dorința de a mulțumi pe toată lumea
  • Imitarea dorințelor altora
  • Goana după status fără a ne întreba de ce
  • Încercarea de a face totul singuri
  • Divizarea atenției în prea multe proiecte

Dintre toate, probabil cel mai periculos e ultimul: 🎯 divizarea atenției. Ca antreprenor, e ușor să cazi în capcana de a te arunca simultan în zeci de idei și oportunități.

Dar secretul progresului stă în capacitatea de a te concentra pe un singur lucru. Alege un singur proiect importantAcordă-i atenția ta deplinăFinalizează-l. Apoi treci la următorul 🔄

Succesul nu vine din a face 100 de lucruri mediocre, ci din a face câteva lucruri extraordinar de bine.

📬 Fii la curent cu tot ce contează cu adevărat pentru firma ta

Răsfoiește și alte ediții

💰 Investiția cu cel mai mare ROI

Citește acum
#16

🤖 Cum îți iei dividendele în euro și pui AI-ul să muncească pentru tine

Citește acum
#15
Transformă-ți ideea într-o afacere cu Startco

Simplu. Rapid. Digital

Pornește-ți Afacerea