Tot ce contează

Întârzii cu declarațiile? ANAF îți face calculele singur

Plus: 200.000 EUR pentru fermieri, ce opțiuni ai în locul dividendelor în 2026 și cum lupți cu giganții din piață
#36

📋 Ce s-a mai schimbat

⏰ ANAF îți calculează din oficiu impozitele dacă întârzii cu declarațiile

Cei care amână la nesfârșit depunerea declarațiilor fiscale sau a bilanțului încep să se trezească cu surprize neplăcute: ANAF a început să emită decizii de impunere cu sume estimate pentru firmele care întârzie cu declarațiile sau care depun declarații incomplete.

Practic, fiscul face propriile calcule despre cât ar trebui să plătești, bazându-se pe ceea ce ai declarat în perioadele anterioare. Face o medie și presupune că datorezi mai mult sau mai puțin aceeași sumă și pentru lunile în care nu ți-ai îndeplinit obligațiile declarative.

Vestea bună? Codul de procedură fiscală îți oferă dreptul de a depune declarațiile lipsă în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere. Astfel, poți înlocui sumele estimate de ANAF cu cele reale.

Ce înseamnă asta concret:

  • ANAF tolerează din ce în ce mai puțin erorile și întârzierile din declarațiile fiscale
  • Nu mai merge nici varianta cu „date provizorii pe care le corectez mai târziu” (o practică prin care unele firme amână artificial plata sumelor efectiv datorate)
  • Dacă primești o astfel de decizie de impunere, ai 60 de zile să depui declarațiile corecte

📌 Bottom line: ANAF devine din ce în ce mai proactiv în colectarea impozitelor. Nu mai merge cu amânatul. Cel mai bine e să depui mereu toate declarațiile la timp, fără întârzieri și, evident, fără erori.


💰 200.000 EUR pentru fermieri

Dacă ai o fermă și vrei să o protejezi mai bine împotriva schimbărilor climatice, acum poți accesa o finanțare de până la 200.000 EUR pe proiect.

AFIR a scos în consultare publică o nouă linie de finanțare pentru amenajarea de perdele forestiere și alte măsuri de protecție a fermelor împotriva factorilor climatici.

Ce e important de știut:

  • Ajutorul este 100% nerambursabil – nu ai nevoie de cofinanțare proprie
  • Investiția se acordă pentru înființarea de perdele naturale de protecție pentru culturile agricole la nivelul fermelor inclusiv pentru plantațiile pomicole și viticultură
  • Trebuie să asigure protejarea culturilor împotriva factorilor climatici, creșterea rezilienței fermelor în condițiile schimbărilor climatice, dar și creșterea biodiversității și a suprafeței cu elemente de peisaj
  • Se finanțează inclusiv completarea golurilor în anii II și III, precum și achiziționarea de tehnologii/patente/licențe pentru pregătirea implementării proiectului

⏱️ Timeline:

  • Până pe 26 octombrie 2025: poți trimite propuneri sau observații la consultare@afir.ro
  • Ulterior, se va deschide sesiunea de înscrieri pe site-ul AFIR

Dacă ai fermă, perdele forestiere sau plantații, verifică dacă te încadrezi. E o oportunitate bună pentru a-ți proteja investiția pe termen lung.


⚠️ Atenție la emailuri false în numele ANAF!

ANAF avertizează despre o nouă campanie de emailuri false trimise în numele instituției de la adresa ion@impal.ro.

Mesajul tipic sună cam așa: „Am identificat o posibilă neregularitate în declarațiile tale fiscale” și te îndeamnă să urmezi anumiți pași pentru „remedierea situației”.

Ce să NU faci:

  • Nu deschide aceste emailuri
  • Nu accesa documentele anexate sau linkurile din conținut
  • Nu transmite date personale sau bani către conturile menționate

Ce să faci:

  • Șterge imediat emailul
  • Pentru comunicare securizată cu ANAF, folosește doar Spațiul Privat Virtual (SPV) – acolo primești comunicările oficiale de la ANAF și tot acolo poți trimite mesaje prin intermediul formularului de contact

ANAF nu îți cere niciodată date personale sau bani prin email. Orice comunicare oficială vine prin SPV sau prin poștă cu confirmare de primire.


🚀 Noua ofertă StartCo pentru antreprenorii la început de drum

Pentru că sfârșitul de an (și 2026) vine cu o grămadă de schimbări și modificări fiscale nu tocmai ideale, ne-am gândit să aducem noi veștile bune: o nouă ofertă all-in-one, dedicată celor care vor să-și gestioneze afacerea integral dintr-un singur loc.

Business Starter Pack reunește toate serviciile de care ai nevoie ca să începi și să-ți gestionezi afacerea ușor – înființare, facturare, contabilitate și consultanță dedicată, toate într-un singur abonament lunar care îți reduce investiția inițială, îți economisește bani și te ajută să câștigi timp prețios.

De ce acum?

Schimbările fiscale sunt tot mai dese, legile se modifică rapid, iar incertitudinea a devenit noua normalitate. Răspunsul nostru ferm la toate acestea e Business Starter Pack, ca să rămâi flexibil și să poți profita de oportunități: ai PFA, dar vrei și SRL, vrei să renunți la SRL și să-ți faci PFA, vrei să devii plătitor/neplătitor de TVA, ai nevoie de îndrumare fiscală cu privire la o anumită decizie de business sau poate vrei să-ți optimizezi costurile și ai nevoie de consultanță.

🤝 Promisiunea: Toate serviciile de care ai nevoie într-un singur loc, cu sprijinul unei echipe care te ghidează la fiecare pas.

📚 Am scris pentru tine

💸 Cum scoți bani din firmă în 2026?

Din 1 ianuarie 2026, impozitul pe dividende urcă de la 10% la 16%. În plus, se anunță restricții (încă în stadiul de proiect și care pot suferi modificări) privind retragerile de numerar: fără avansuri/împrumuturi către acționari până la regularizarea dividendelor, interdicții dacă activul net scade sub jumătate din capitalul social, amenzi între 10.000 și 200.000 de lei.

Antidotul? Devino și angajat în propria firmă (chiar part-time), ca să poți accesa beneficii extrasalariale în plafonul global de 33% din salariul de bază – bani care „țintesc” optimizarea, nu taxarea. Pe lângă beneficiile extrasalariale, vezi și care sunt adaptările inteligente și inventive pe care le poți aplica activelor pe care deja le ai în firmă.

Practic, o bună parte din ce ai fi scos ca dividende poate circula legal, cu taxe minime. Află cum poți face asta, ce poți schimba începând chiar de azi și care sunt alternativele la dividende, din noul nostru articol.

💡 Sfatul Săptămânii

💪 Cum lupți cu competitori mai mari: viteza bate mărimea

Ești la început de drum și te confrunți cu competitori mult mai mari? E normal să simți un oarecare dezavantaj: ei au deja bugete uriașe, echipe mari și un brand cunoscut în piață. Dar asta nu înseamnă că lupta e deja pierdută, ba dimpotrivă.

Viteza și agilitatea sunt atuuri pe care companiile mari nu le pot replica ușor. Așa cum spunea și Anita Roddick, fondatoarea celebrului brand de beauty The Body Shop: „Viteza, agilitatea și capacitatea de reacție sunt cheia succesului viitor.”

De ce strategia trebuie să-ți consolideze performanța 📈

Dacă vrei să concurezi eficient într-o piață dominată de giganți, trebuie să te folosești inteligent de avantajele competitive pe care le ai deja la dispoziție:

  • Agilitatea – arma secretă a afacerilor mici

Spre deosebire de corporațiile mari, unde deciziile trec prin straturi de birocrație și aprobări, tu poți reacționa rapid la schimbările pieței și la nevoile clienților. De exemplu, dacă apare un trend nou în social media sau o cerință specială de la un client, afacerea ta poate pivota imediat, fără ședințe interminabile pentru aprobare. De cealaltă parte, până ce corporația se pregătește să ia o decizie, oportunitatea a și trecut deja.

  • Experiență personalizată și relații autentice 🤝

Marile companii tind să standardizeze și să automatizeze interacțiunile, pe când tu, ca mic antreprenor, îți poți cunoaște mai îndeaproape clienții. Răspunde rapid solicitărilor, ascultă feedback-ul și personalizează-ți serviciile. Un client care simte că dialoghează direct cu oamenii de bază din firmă va avea încredere și va reveni, devenind poate chiar ambasadorul brandului tău.

  • Nișare, inovație rapidă și strategie inteligentă 🧠

În loc să încerci să copiezi ceea ce fac marile companii, folosește-ți dimensiunea în avantajul tău și concentrează-te pe nișa ta, pe ceea ce te face diferit. Dacă un concurent de talie mare domină piața generală, găsește un segment specific neacoperit suficient. Strategia de nișare îți permite să oferi valoare unică și să fii cel mai bun într-un domeniu îngust, unde marile firme fie nu excelează, fie nu acordă atenție.

Când vine vorba de inovația rapidă, poți testa și implementa idei noi mult mai repede decât o corporație greoaie. Un exemplu celebru este cel al companiei americane Crumbl Cookies, care și-a rotit meniul de prăjituri săptămânal și a creat entuziasm pe Instagram și TikTok, transformând clienții în fani care abia așteptau noile arome. Dacă ar fi vândut mereu aceleași 6 sortimente, ca jucătorii mari, tradiționali, nu ar fi avut același succes viral.

  • Tehnologia și colaborarea nivelează terenul de joc ⚖️

Ai la dispoziție o mulțime de unelte accesibile (multe foarte ieftine sau chiar gratuite) cu care să îți automatizezi operațiunile și să ajungi la clienți ca o „companie mare”. De la platforme de e-commerce care îți permit să vinzi oriunde, la soluții de CRM prin care personalizezi comunicarea cu mii de clienți, aceste instrumente îți amplifică puterea fără să ai bugetele unei corporații.

Prezența online puternică (site modern, SEO local, social media) te ajută să fii vizibil și să atragi publicul țintă fără costurile uriașe ale publicității tradiționale.

Nu subestima nici puterea colaborării și a comunității. Ca afacere mică, te poți alia cu alte firme locale sau complementare pentru promoții comune, evenimente sau pachete de servicii. Astfel, îți extinzi audiența și împarți costurile de marketing. În plus, faptul că faci parte dintr-o comunitate de afaceri locale îți crește reputația.

Folosește viteza în avantajul tău 💨

În „lupta” David vs. Goliat din business, mărimea nu garantează victoria. O companie mare poate avea mai mulți bani și resurse, dar adesea se mișcă lent și pierde din vedere detaliile.

Joacă cartea agilității: ia decizii rapide, rămâi flexibil și cultivă relații autentice. În loc să intri într-un război al prețurilor pe care sigur îl vei pierde, oferă mai multă valoare prin servicii excelente, branding autentic și produse adaptate pe nevoile unei comunități fidele.

Afacerea ta poate prospera în umbra marilor jucători, atâta timp cât rămâi fidel punctelor tale forte și reacționezi rapid la oportunități.

📚 Pe lista noastră

📊 Studiu: Afacerile conduse integral de femei – cele mai profitabile din România

Studiul a fost organizat cu ocazia celei de-a doua ediții She’s Next (programul de mentorat despre care îți spuneam în ediția 34 a newsletter-ului) și arată că firmele conduse 100% de femei au, în 2024, o rată medie de profitabilitate de 12,3%, depășind semnificativ media de piață (10,2%).

Totodată, companiile cu acționariat feminin reprezintă aproape 40% din cifra de afaceri totală a firmelor românești analizate. Acest lucru demonstrează nu doar că antreprenoriatul feminin prinde tot mai mult contur, ci și că este extrem de eficient – un segment strategic și de viitor în economia locală.

📘 Carte: De la zero la unu, de Peter Thiel

Cartea provoacă mentalitatea „să facem câte puțin mai bine” și arată că adevăratul progres stă în a crea ceva cu totul nou – să mergi de la 0 → 1, nu doar de la 1 → n. Thiel susține că piețele saturate și concurența intensă sunt adesea semnul că ai ajuns „prea târziu” și că oportunitățile reale apar atunci când identifici un adevăr puțin observat și îl exploatezi cu viziune.

În cele din urmă, cartea este un mini manifest pentru antreprenori, dar și pentru marketeri – pentru cei care vor să deseneze viitorul, nu doar să-l urmeze.

🎙️ Podcast: Your Best Leverage Is Knowing Your Customer

Află de ce „mai mult ad spend” nu este cel mai puternic levier de creștere, ci să-ți cunoști clientul în detaliu: identifici segmentele cu valoare mare și îți construiești oferta pe baza datelor, nu a presupunerilor.

Episodul 958 este un mini-coaching în care celebrul antreprenor și investitor Alex Hormozi răspunde la întrebările unor antreprenori din industrii diferite și arată cum filtrezi lead-urile, ajustezi prețurile și mesajele pentru cei care chiar plătesc. Concluzia? Când știi exact cine îți aduce profit, totul – de la canale la copy – devine mai ușor (și mai ieftin).

💭 Un gând de final

📚 Succesul trebuie sa fie subiect de studiu, nu de laudă

Pentru că exact atunci când „îți iese” ceva, apare tentația să crezi că „ai găsit rețeta” și să intri pe pilot automat.

Bill Gates spunea: „Succesul este un profesor prost. Îi seduce pe oamenii inteligenți făcându-i să creadă că nu pot pierde.”

Când te relaxezi prea devreme, începi să neglijezi fix lucrurile care te-au adus până aici – disciplina, atenția la client, testele mici, iterațiile rapide.

Ai exemple peste tot în jur 👀: știi cafenelele alea de specialitate care au fost în trend la un moment dat, cu cozi interminabile la intrare? Multe dintre ele de-abia mai rezistă câteva luni mai târziu. De ce? Au avut super succes pe cafea, și-au extins meniul cu 15 feluri diferite de produse „ca să fie pentru toți”, au încetinit fluxul din cauza asta și traficul a scăzut.

Cel mai simplu mod prin care poți manageria succesul e să-l tratezi ca pe un semnal, nu o destinație finală. Ai ceva ce funcționează? În loc să „extinzi meniul”, fă o analiză pe procesul din spate (nu doar pe rezultat) și vezi cum îl poți replica sau optimiza.

Rămâi curios și nu deveni prea confortabil. Succesul e începutul unui standard nou, nu dovada că ești invincibil. 🛡️

📬 Fii la curent cu tot ce contează cu adevărat pentru firma ta

Răsfoiește și alte ediții

Salariile devin publice din 2026. Ești pregătit?

Citește acum
#35

Ce faci când nu primești facturile la timp

Citește acum
#34
Transformă-ți ideea într-o afacere cu Startco

Simplu. Rapid. Digital

Pornește-ți Afacerea